Fostul lider mondial din tenisul feminin, Serena Williams, a publicat pe Instagram un video în care îşi anunţă implicarea în depistarea din timp a cancerului la sân. Imaginile cu tenismena s-au viralizat rapid, fiind văzute de aproximativ 500.000 de utilizatori în doar o oră.
„În luna prevenirii cancerului la sân am înregistrat o versiune a hitului I Touch Myself, prin care încerc să le reamintesc femeilor din întreaga lume să îşi facă regulat controale.
Da, mă scoate din zona mea de confort, dar am vrut să o fac pentru toate femeile, indiferent de culoare, din întreaga lume. Depistarea rapidă este cheia în aceasta luptă, salvează o mulţime de vieţi anual. Sper să reuşesc să trag un semnal de alarmă.
Muzica din acest video face parte din proiectul I Touch Myself care a fost făcut în onoarea lui Chrissy Amphlett, care a murit din cauza cancerului la sân, şi care le reaminteşte femeilor să-şi pună sănătatea pe primul plan„, a scris sportiva din SUA pe pagina personală de Instagram.
În acest moment, Serena Williams ocupă locul 16 mondial şi încearcă o revenire pe primul loc mondial, acolo unde se află de 47 de săptămâni Simona Halep.
https://www.facebook.com/SerenaWilliams/videos/2127134220880420/